Nu exista critică constructivă. De câte ori nu ai auzit ,,nu o lua ca pe o critică dar nu e bine ce faci, nu e bine cum ești, nu e bine ce ai spus, nu e bine cum ai reacționat’’? Cât de constructivă a fost această critică menită să te ajute? Deloc. Doar ți-a produs un răspuns în corp, în minte și în suflet nu tocmai plăcut.
Ca să înțelegem de ce ne supară așa tare să fim criticați e nevoie să dăm ceasul un pic în urmă până în momentul în care eram copii. Atunci când suntem mici, cu toții avem nevoie să ne idealizam părinții, și îi înzestrăm cu puteri supranaturale pentru a ne simți în siguranță. De aceea răspunsurile lor la acțiunile noastre, nu ne spun nimic despre ei, ci ne spun ceva despre noi.
De exemplu: Copilul desenează ceva și merge la mama lui cu entuziasm să îi arate desenul însă mama lui are o zi proasta și îl repede spunând ,,ce este mâzgăleala aia? N-am timp de asta acum!’’. În acel moment copilul nu are capacitatea să înțeleagă că mama lui are o zi proastă și că nu este despre el, din contră la el ajunge doar faptul că a greșit cu ceva. Și simte rușine și vinovăție. Mai mult, el însuși se simte greșit și inadecvat. În acest moment copilul înțelege despre el că nu este suficient de bun și pornește la drum cu acest ‚,adevăr’’. Acestea sunt părti dintr-un scenariu de viață în care a fi criticat și a critica la rândul nostru, este ceva familiar, însă familiar nu înseamnă constructiv.
Vă invit să încercam să fim atenți la critica din viața noastră. Pe cine criticăm și cine ne critică? Și poate ne luam un moment și astăzi alegem diferit. Să fim toleranți și compasivi.
O săptămână fară critică vă doresc!
